Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu

Informații generale

Porunca Domnească a domnitorului Gheorghe Bibescu nr. 36 din 13 iunie 1847 prin care se atestă înfiinţarea primei şcoli militare de ofiţeri marchează momentul de referinţă în istoricul Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu”, succesoare şi continuatoare de tradiţii militare şi educaţionale instituţionalizate pe parcursul devenirii învăţământului militar românesc în diferite contexte social-istorice.

De-a lungul vremii instituţia ostasească a ocupat un loc de seama în lupta pentru apărarea Ţărilor Române. În acest context trebuie înţeleasă şi preocuparea pentru pregătirea de cadre necesare instruirii trupelor şi pregătirii din punct de vedere militar a populaţiei.

Întelegerea importanţei vitale pe care o reprezintă calitatea corpului de comandă a generat preocupări constante pentru formarea acestuia. În mod inevitabil, procesul de formare poartă amprenta caracteristicilor socio-istorice şi militare specifice diferitelor perioade ale zbuciumatei şi atât de des ameninţatei existenţe a poporului român. Continuitatea procesului educaţional înregistrează,astfel, evoluţii ce încorporează întreaga gamă de modalităţi specifice, de la simplul transfer de experienţă între generaţii, la abordarea sistematică modernă, din perspectivă curriculară, a formării continue a ofiţerilor.

Dupa desăvârsirea unităţii naţionale a românilor în decembrie 1918, proces în urma căruia suprafaţa ţării a crescut de la 137.903 km2, cât avea vechea Românie, la 294.967 km2 iar populaţia a sporit de la 7.234.919 la 18.057.074 locuitori, se puneau o serie de probleme noi şi în legatură cu apărarea integrităţii teritoriale şi a suveranităţii statului român. Între acestea, un loc de seama îl ocupă sporirea numarului de unităţi, corespunzător nevoilor rezultate din noile realităţi şi încadrarea lor cu ofiţeri. Deoarece Şcoala militară de ofiţeri nr. 1 din Bucureşti nu putea face faţă unei asemenea cerinţe, s-a apreciat că este necesar a se înfiinţa o a doua instituţie de învăţământ cu acelaşi profil la Sibiu. Pe cale de consecinţă fost adoptat Decretul nr. 5376/1920, în care se preciza: „Se înfiinţează, la Sibiu, pe ziua de 1 iulie 1920, a doua şcoală militară de infanterie, în localul fost al şcolii de cadeţi austro-ungare", cu scopul „de a pregăti sufletul şi caracterul viitorilor ofiţeri activi de infanterie, de a li se oţeli puterile fizice şi a li se preda cunoştinţele elementare necesare îndeplinirii cu succes a datoriilor de instructori şi educatori ai trupei“.

Prin grija comandanţilor şcolii şi a eşaloanelor superioare, instituţiei i s-a asigurat un valoros corp de cadre didactice, alcătuit din ofiţeri şi profesori cu stagiu indelungat şi bogată experienţă în activitatea de învăţământ. Dintre aceştia, unii au absolvit diferite şcoli de învăţământ superior atât în ţară, cât şi în străinătate aşa cum au fost: col. Cristea Vasilescu, col. Nicolae Macici, mr. Ştefan Bardan, mr. Octav Vorobchievici, cpt. Mircea Bratanescu şi mulţi alţii.

Programa de învăţământ a cunoscut o continuă îmbogăţire şi perfecţionare, în raport cu evoluţia mijloacelor de purtare a războiului. Astfel, pe lânga obiectele pregătirii de specialitate şi militare generale, au fost incluse şi obiecte de cultură generală: istoria românilor, limbile română, franceză şi germană, geografia economică şi politică, pedagogia, psihologia,matematica, chimia, fizica, mecanica, optica, electicitatea, motoare cu explozie, ştiinte aplicate, muzica, educaţia artistică. Din timpul afectat fiecarei discipline, o parte era folosit pentru însuşirea cunoştinţelor teoretice şi a prevederilor regulamentare, iar alta pentru formarea deprinderilor, care se realiză prin practica la comandă şi stagiu la unităţi.

Pentru a-i stimula pe elevi la învăţătură, printre altele, cu începere din 1928, Ministerul Armatei a dispus ca în fiecare an, primii doi la clasificare să fie trimisi ca bursieri, pentru a urma doi ani Şcoala Militară de la Saint-Cyr din Franţa.

Rând pe rând, generaţiile de ofiţeri pregătite de această şcoală militară românească s-au dovedit capabile să susţină şi să motiveze imboldul dat de ctitorul său, reprezentând, în timp, un factor creator de cultură şi civilizaţie, dinamic şi direct implicat în gestionarea evoluţiei societăţii româneşti.

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“ este, aşadar, succesoarea şi continuatoarea acestor bogate tradiţii, fiind, în acelaşi timp instituţia cu ponderea cea mai mare în cadrul tuturor instituţiilor care pregătesc cadre pentru armata ţării.

Desigur, de la înfiinţare şi până în prezent, şcoala de ofiţeri a trecut prin diferite perioade de organizare şi transformări generate de evoluţia societăţii româneşti în ansamblul său, de schimbările doctrinare pe plan european şi de evoluţia relaţiilor internaţionale. Între acestea amintim: reducerea duratei de şcolarizare de la trei la doi ani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial; atribuirea numelui patronimic „Nicolae Bălcescu“ – 13 decembrie 1952, trecerea la învaăţământul superior de patru ani între 1962 si 1968; reducerea duratei de şcolarizare la trei ani şi primirea denumirii de „Şcoala Militară de Ofiţeri Activi Nicolae Bălcescu“, în 1968; pregătirea ofiţerilor femei în armele infanterie, chimie, intendenţă şi finanţe între 1983-1990.

După decembrie 1989, pe fondul unui complex proces reformator, iniţiat la nivelul întregii societăţi româneşti, proces în cadrul căruia reforma organismului militar s-a constituit în domeniu de avangardă, învăţământul militar a fost conexat la coordonatele caracteristice armatelor moderne. Astfel, dupa o perioadă de cautări, s-a optat pentru constituirea unui sistem nou de învăţământ militar, radical schimbat, în cadrul căruia s-au definit nivelurile de instruire, misiunile şi obiectivele structurilor destinate formării, specializării şi perfecţionării cadrelor militare.

În acest context general, un salt semnificativ s-a realizat în 22 martie 1991, când, prin Hotarârea de Guvern nr. 190/1991 s-a decis transformarea şcolii militare de ofiţeri în institut militar de învăţământ superior şi atribuirea denumirii de „Institutul Militar de Infanterie, Graniceri şi Chimie Nicolae Bălcescu“, ceea ce a însemnat o etapa nouă, însă tranzitorie, în organizarea, planificarea, conducerea şi desfăşurarea procesului instructiv-educativ.

În anul 1992, datorită trecerii armei graniceri la Ministerul de Interne, secţia graniceri din cadrul institutului a fost mutată în garnizoana Iaşi. Ca urmare a acestui fapt, prin Dispoziţia Marelui Stat Major nr. B.3/02745 din 1992, începând cu data de 7 decembrie se radiază expresia „Graniceri“ din denumirea Institutului, acesta devenind „Institutul Militar de Infanterie şi Chimie Nicolae Bălcescu“.

Acestea au fost coordonatele care au generat posibilitatea trecerii la învăţământul universitar, moment determinant pentru conferirea unui nou statut socio-profesional ofiţerului de comandă din Armata Română. Astfel, prin Hotarârea de Guvern nr. 616/1995, în conformitate cu Hotarârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 42 din iunie 1995 privind „Concepţia reformei învăţământului militar“ şi în baza O.G.26 din 4 iulie 1995 al ministrului apărării naţionale, începând cu data de 15 iulie 1995 se constituie Academia Trupelor de Uscat „Nicolae Balcescu“, cu sediul la Sibiu. In cadrul acesteia se regrupează efectivele de studenţi de la urmatoarele institute militare de învăţământ: Institutul Militar de Infanterie şi Chimie „Nicolae Bălcescu“, Institutul Militar de Artilerie şi Geodezie „Ioan Vodă“, Institutul Militar de Transmisiuni „Decebal“, Institutul Militar de Intendenta si Finante „Gheorghe Lazăr“, Institutul Militar de Tancuri „Mihai Viteazul“, Institutul Militar Auto „Basarab I“, Institutul Militar de Geniu, Construcţii şi Căi Ferate „Alexandru Donici“. Prin nouă denumire a categoriilor de forţe (Forte Terestre în loc de Trupe de Uscat) data de Statul Major General prin Ordinul nr. G-2/008 din august 2000, instituţia începe să funcţioneze de la aceasta dată sub denumirea de Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu“.

Înfiinţarea la Sibiu a acestei noi instituţii de învăţământ superior s-a înscris pe linia reformei învăţământului militar, reformă absolut necesară în etapa pe care o traversa societatea românească. Integrată în sistemul naţional de învăţământ de nivel universitar de lungă durată, instituţia avea menirea de a asigura pregătirea ştiinţifică fundamentală de bază a viitorilor ofiţeri, în vederea continuării studiilor în şcolile de aplicaţie şi formarea lor pentru prima funcţie în una din armele Forţelor Terestre.

Asa cum este firesc, sistemul învăţământului militar superior a cunoscut adaptări structurale şi funcţionale concordante mutaţiilor ce s-au produs la nivelul sistemului naţional şi european de învăţământ. Actualul cadru normativ, concretizat în Legea nr. 288 privind studiile universitare şi Concepţia de formare, dezvoltare profesională şi utilizare a ofiţerilor în Armata României, a implicat reproiectarea procesului de formare în acord cu exigenţele promovate la nivelul statelor europene prin Procesul Bologna. Elaborarea curriculum-ului educaţional pe domenii de studii universitare de licenţă, în speţa „Ştiinţe militare şi informaţii” şi „Ştiinţe administrative” şi diferenţierea standardelor pe niveluri de instruire (studii universitare de licenţă şi de masterat), au constituit noi provocări şi au deschis oportunităţi pentru transformarea Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” într-un centru de excelenţă în domeniul educaţional şi al cercetării ştiintifice.